duminică, septembrie 23, 2007

Unora le place blogul - ARTICOL DE VOTAT!

Azi am reusit sa scriu articolul pentru prima etapa a concursului de pe bloggeri.ro. Intrati AICI si votati-l! Dau o bere :)

Va invit in continuare sa cititi si articolul cu pricina.

Imi aduc aminte de luna iunie a anului 2007. Aceasta luna are o semnificatie oarecum importanta pentru mine deoarece, atunci mi-am lansat oficial blogul. M-am apucat de blogging pentru ca in meseria mea (lucrez in mass-media), nu pot spune intotdeauna lucrurilor pe nume si mai ales pentru ca simteam nevoia sa imi exprim propriile puncte de vedere in legatura cu ce scrie presa si despre prostia care ne inconjoara zi de zi.

De-a lungul timpului, blogul meu a avut efect in urma unor articole scrise la adresa anumitor persoane mai sus puse sau, de ce nu, mai jos puse mai ales ca uneori mai apuc sa-l promovez in emisiunea pe care o realizez. Vorba aceea... unii au nevoie de un impuls pentru a actiona in legatura cu ceva.

Partea care ma bucura mult este faptul ca, pana acum blogul nu mi-a afectat viata personala in mod negativ, in ciuda faptului ca nu am scris lucruri prea frumoase la adresa unor persoane publice locale sau... hai sa le zicem nationale. Ba dimpotriva, am reusit sa cunosc oameni noi, inteligenti, nebuni si nonconformisti, in mare parte oameni la fel ca mine. Am prieteni si colegi de serviciu care imi viziteaza ocazional sau zilnic blogul si de foarte multe ori ma felicita pentru articolele scrise. Nu ma pot lauda cu faptul ca am multi vizitatori si ca scot o multime de bani de pe urma blogului. Oricum daca as castiga destui bani din el nu as renunta la meseria mea, pentru ca fac ceea ce mi-am dorit toata viata. Blogul este doar o completare a timpului liber. Zilnic imi dedic 2 ore in care rasfoiesc ziare si comentez diverse articole, sau pur si simplu scriu despre ceea ce am vazut interesant ori despre ce m-a deranjat. Subiecte sunt mereu. Chef si timp sa fie.

Un lucru este clar. Blogul a devenit un fenomen la noi in tara si nu numai. Se organizeaza tot felul de intalniri intre bloggeri si ziaristi, bloggeri si scriitori, bloggeri si bloggeri, etc. semn ca fenomenul ia amploare din ce in ce mai mult.

Imi pare rau insa de faptul ca cei vizati in cele mai multe posturi de pe majoritatea blogurilor din Romania, si anume politicienii, nu prea iau in seama opiniile noastre. Ar trebui sa luam o masura in privinta asta nu credeti? Poate ca pe viitor cineva din blogosfera se va gandi la o metoda inedita sa atraga atentia tuturor asupra faptului ca si noi, blogerii, avem o opinie... ca avem ceva de spus.

Pana una alta, bloggeri din toata tara, UNITI-VA!

Niciun comentariu: